Naționala rămâne sub Belarus, Albania și Bosnia după înfrângerea cu favorita grupei, Franța. Selecția lui Răzvan este din ce în ce mai contestată, iar Mutu este văzut ca singura soluție pentru ieșirea din criză. Ilie Balaci mitraliază naționala lui Răzvan: „Nu avem jucători cu personalitate, care să își asume responsabilitatea”
„Mai trebuia să avem pe cineva de la Al Sadd și era totul bine”
„Linia de fund – Porto, West, Inter. De acolo luați-o cum vreti. Urmează Al Hilal, Al Nassr, mai trebuia să fie Al Sadd și era bine„, a declarat Ilie Balaci la Sport Total FM.
„Nu avem jucători cu responsabilitate”
„Era mai bine să călărim o mârțoagă, decât să cădem de pe calul ăsta frumos. În meciul Franța – România am văzut două reprize total diferite: una în care nu am contat sub nicio formă și francezii cam tot pe acolo; în schimb, repriza a doua a fost dominată clar de francezi, cu ocazii peste ocazii, dar dacă aveam puțină șansă și mingea ar fi lovit bara interioară și ar fi intrat în poartă, lucrurile s-ar fi desfășurat cu totul altfel. Nu avem de ce să fim bucuroși, pentru că rezultatul e prost, iar echipa națională continuă să joace prost. Nu avem jucători cu personalitate. Ei nu iau jocul pe cont propriu. Când câștigăm posesia, încercăm să pasăm mingea repede, să scăpăm de ea și de responsabilitate și de cele mai multe ori o dăm adversarilor”, a mai spus Ilie Balaci
De ce a jucat Zicu? „Azi trebuie să ai trei calități: viteză, forță și îndemanare. Dacă nu ai viteză și forță, poți să ai cea mai mare îndemanare, că nu reușești. Avem jucători care nici nu știu dacă pot să facă un sprint, pentru că nu au calitatea asta, nu au cum să o facă”, a atacat Balaci
Dragomir: „Am jucat în șapte cu Franța”
„M-a supărat rezultatul. Băieții s-au mișcat ok, dar e 2-0 pentru adversari. Am jucat în șapte fotbaliști”, a spus Dumitru Dragomir.
Victor Becali: „Cum să câștigăm cu Franța? Ei aveau pe bancă o legendă, noi un puști care nu știa să degajeze 40 de metri” „Dacă ne făceam speranțe cu Franța, înseamnă că ne-am uitat la filme, la seriale! Cum să câștigăm noi cu Franța, când ei au o legendă pe bancă, iar noi un puști care nu știa să degajeze 40 de metri când juca fotbal„, a ironizat și Victor Becali la Sport.ro
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER